Ca tot liceanul, adică indecis, na şi dă-ţi pumni şi palme peste faţă (metaforic vorbind… asta dacă nu eşti mai masochist din fire) si decide-te ce vrei să faci la facultă.

Thank God, or Buddha, or Darth Vader or whoever… la mine n-a fost nevoie. Primăvara asta mi-am luat calităţile şi defectele la rând şi na c-am şi aflat la ce’s bună. Politică, dom’le! Am un talent a înşira aberaţii şi mai şi fac poporul să le creadă! Ha! D-acum vine partea grea. Căutarea ptr faculta potrivită. Că. deh, dacă visăm de la 10 anişori la Oxford sau Harvard, tot ceva în străinătate trebuie găsit. Da’ mai greu cu părăsitul familiei şi prietenilor aşa că Anglia sau America nu’s de mine. Şi dă şi mai caută…

… Într-un final pe ce-mi cad ochii? Pe Grecia. Îi mai aproape de Românica mea mult iubită, şi-i mai mumoasă ca alte locuri. Salonic îi un oraş fain, îmi zic. So, there we have it, Greece it is. Nothing interesting so far… dar să vezi ce-o ieşit când am făcut cunoştinţă cu greaca. Vai şi amar de univers. Ce să înveţe Gizas? Nu, nu cum să zică “bună ziua”, “bună seara” sau alte prostii de genu’… ci “Iepuraşi pufoşi şi roz”

The Christ signing off with a fond… κουνελάκι αφράτο ροζ (“kounelaki afrato roz” pentru acei care n-au fost binecuvântaţi în a învăţa alfabetul grec)