“Femeia şi-a pierdut conştiinţa pe stradă din cauză că intrase în comă alcoolică” (pentru cei ce cunosc)
Cam târziu să spun povestioara asta, dar cum zic întotdeauna Better late than never. Am fost la şcoala în vacanţă. Rogu-vă, nu fiţi uimiţi. Am menţionat mai demult că sunt a true geek. La rugămintea unei profe ale mele (Roxana, ţineţi-o minte… vă voi mai spune multe despre ea) m-am alăturat la CARE (centrul de acţiune şi responsabilitate în educaţie, centru găsit în CNB George Coşbuc, sala 17) unei echipe de debate (numită pe atunci Watch Out şi alegoric “Păzea!”) formată din el L şi Yana. Eu nu mai făcusem debate în viaţa mea, iar aştiălalţi se jucaseră doar cu ideea.
Facem noi un training de luni până vineri (când am avut primul meci). Şi-apoi sâmbătă veniră alte 3 meciuri. Am câştigat un singur meci… de care am fost şi încă suntem mândri. I-am bătut pe Argo 1 (In ya face, Şerban!) ca n-aveau caz. Uimitor, ei cu experienţa lor de 2-4 ani, noi cu cea de 4 zile “rofl”.
Un pic cam demoralizaţi, când să ne ducem spre casă şi când ne era lumea mai dragă că aveam să dormim liniştiţi pentru prima oara săptămâna aia, ne opreşte Roxana: “E concurs de public speaking mâine.” Am zis nuuuuuuu…. şi nu a rămas pâna la 4 dimineaţa duminică când mi-a trecut prin cap adevărul şi-am fo iluminată (adică s-a aprins beculeţul în căpşor) şi mi-am adus aminte că sunt bună la public speaking şi de ce să nu încerc să fac ceva la care mă pricep?
Mi-am scris speech-ul şi la 9 m-am prezentat cu el (în mână căci nu prea-l ştiam bine) şi-am fost groaznică. (PS. Am o voce de sclifosită/mironosiţă, mai ceva ca Andreea Marin …. shudders…. nu credeam că este posibil, dar am văzut filmarea mai târziu). Şi chiar cu toate acestea, tot am trecut mai departe pe naţională. Yay! (era să scriu Zaz!… cine foloseşte diacritice ştie). Eu am luat locul II, Iulian (un tip foarte ok din Ploieşti) locul I, el L locul III, Şerban 4 sau 5 (acesta fiind jigodia de om din Ploieşti… desigur, o spun cu cel mai mare drag) şi o tipă Alexandra (care mi-a şi fost colegă de cameră la naţională) tot 4 sau 5… mă lasă memoria.
Oricum, 3 săptămâni mai târziu… Ne-ndreptarăm spre Timişoara la Naţionala Discriminagora (am uitat sa menţionez ca subiectul concursului era “Măsurile afirmative sunt benefice pentru copiii romi”)… dar această poveste vă voi povesti altădată.
As always, dacă nu înţelegeţi nimic, e vina voastră
Vă pup,
Jesus
